Aproape sase kilograme de bijuterii din aur au fost confiscate de autoritatile de frontiera in vama Giurgiu Ruse de la un sofer turc ce incerca sa le introduca ilegal in Romania. 'Politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Giurgiu au documentat activitatea infractionala a cetateanului turc M.Huseyin, de 42 ani, care a intentionat sa introduca in Romania prin PTF Giurgiu-Ruse cantitatea de 5.580 grame bijuterii din metal galben, ce pare a fi aur', a declarat joi, pentru AGERPRES, purtatoarea de cuvant a Inspectoratului Judetean de Politie Giurgiu, Mirela Gheta.
Bunurile erau ascunse in bagajele turistilor care se deplasau pe relatia Turcia-Romania, cu un autocar apartinand unei firme de transport din municipiul Bucuresti, condus de cetateanul turc respectiv. Bijuteriile au fost ridicate in vederea confiscarii si urmeaza a se dispune efectuarea unei expertize de specialitate, iar persoana in cauza risca o sanctiune contraventionala cu amenda cuprinsa intre 2.000- 5.000 lei.