Un barbat din municipiul Giurgiu a ajuns in stare de soc la Spitalul Judetean Giurgiu dupa ce masina pe care o repara a cazut peste el imobilizandu-l si fiind la un pas de a fi strivit. Purtatoarea de cuvant a Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Giurgiu, Madalina Botoroaga, a relatat luni, pentru AGERPRES, ca barbatul in varsta de 43 de ani se postase sub un autoturism Dacia pentru a-l repara cand buturugile cu care fusese proptita masina s-au deplasat si masina a cazut peste el imobilizandu-l.
Norocul barbatului a fost ca strigatele de ajutor i-au fost auzite de o ruda care a sunat imediat la 112 pentru salvarea lui intervenind un echipaj SMURD. Cand a fost degajat de sub masina pe care incercase sa o repare, barbatul se afla in stare de soc si nici macar nu mai putea vorbi. El a fost transportat la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului de Urgenta Judetean Giurgiu pentru o monitorizare atenta a starii de sanatate si a ranilor suferite. AGERPRES ID: